Capitolul 26
Adrian împinse cu greu carcasa mistrețului mai în spate, lângă masa mare din magazie, apoi se opri câteva secunde să-și tragă sufletul.
Lupul era întins lângă el, încă murdar de sânge și noroi uscat. Mirosul puternic făcea aerul greu în încăpere, iar din curte câinii continuau să mârâie neliniștiți spre ușa închisă a magaziei.
Portalul pulsa încet în spatele lui.
Verde-negru.
Rece.
Adrian își șterse transpirația de pe frunte și privi câteva clipe cele două animale.
Al doilea lup.
Și totuși, în ciuda pericolului prin care trecuse, ceva îl deranja mai mult decât lupta în sine.
Pădurea se schimba prea repede.
Iepurii aproape dispăruseră.
Slime-uri nu mai existau deloc.
Mistreții deveniseră tot mai greu de găsit.
În schimb, lupii…
lupii păreau că pun stăpânire pe tot.
Mai era și altceva.
Urmele acelea subțiri văzute în noroi.
Posibile căprioare.
Animale rapide.
Atente.
Complet diferite de orice vânase până acum.
Adrian expiră încet și începu să curețe uneltele.
Ore mai târziu, după ce:
- separă carnea,
- puse o parte la rece,
- dădu câinilor câteva bucăți și oase,
- și întinse blana lupului lângă celelalte piei,
se așeză în sfârșit la masa mare din magazie.
În fața lui puse o foaie mare de hârtie.
Pe marginea mesei se adunaseră:
- cuie,
- bucăți de sfoară,
- cărbune pentru desen,
- și câteva schițe făcute grăbit în ultimele zile.
Portalul pulsa încet în fundal, luminând pereții din lemn cu reflexii verzi întunecate.
Adrian trase o linie lungă pe hârtie și se opri câteva secunde să gândească.
În ultimele zile devenise evident.
Pădurea evolua.
Sau poate reacționa la el.
Iepurii aproape dispăruseră.
Mistreții deveniseră mai puțini.
În schimb…
lupii erau peste tot.
Urme.
Copaci zgâriați.
Carcase sfâșiate.
Și, mai nou, căprioarele.
Adrian își aminti cele două animale văzute printre copaci. Elegante. Rapide. Aproape imposibil de urmărit.
Încercase să se apropie de ele de trei ori.
Și de fiecare dată fugiseră înainte ca el să poată reacționa.
— Prea rapide… murmură el.
Își trecu mâna prin păr și privi din nou schițele.
Dacă voia să continue să supraviețuiască în portal, trebuia să înceteze să mai vâneze la întâmplare.
Avea nevoie de strategie.
Așa că începu să deseneze:
- traseele lupilor,
- locurile unde găsise urme,
- zonele unde văzuse căprioarele,
- și locurile bune pentru capcane.
Unele gropi urmau să fie:
- adânci,
- ascunse cu crengi și frunze,
- cu țepi din lemn la bază.
Altele erau făcute pentru a încetini animalele:
- frânghii,
- capcane pentru picioare,
- zone înguste între copaci.
Mai târziu, după ce hrăni câinii și verifică încă o dată uneltele, Adrian intră prin portal.
Pădurea îl întâmpină cu aceeași liniște apăsătoare.
Timp de ore întregi:
- măsură terenul,
- marca copaci,
- săpă gropi,
- și montă capcane.
Munca era grea.
Pământul era umed și plin de rădăcini.
De două ori aproape își rupse mâinile încercând să fixeze țepii în groapă.
Dar continuă.
La un moment dat însă se opri brusc.
Simțise ceva.
O prezență.
Adrian ridică imediat sabia scurtă și privi printre copaci.
La câțiva metri de el, dintre umbre, apăru încet Burebista.
La fel ca înainte:
- înalt,
- calm,
- cu privirea aceea rece și atentă.
— Ai început să gândești diferit, spuse Burebista calm.
Adrian expiră încet și lăsă puțin sabia jos.
— Încerc să nu mor.
Pentru prima dată, un zâmbet slab apăru pe fața lui Burebista.
Ploaia măruntă cădea printre crengile pădurii când Adrian termină de mutat ultima capcană.
Se opri câteva secunde să-și tragă sufletul și privi în jur.
Totul era liniștit.
Prea liniștit.
Doar vântul și foșnetul frunzelor se mai auzeau printre copaci.
Capcanele erau acum răspândite pe mai multe trasee:
gropi ascunse cu țepi,
lațuri,
zone înguste unde lupii puteau fi forțați să treacă,
și câteva momeli puse intenționat mai aproape de traseele observate în ultimele zile.
Adrian își șterse noroiul de pe mâini și privi încă o dată locul.
Sfaturile lui Burebista schimbaseră tot.
Nu mult.
Doar câteva detalii.
Dar suficiente cât să înțeleagă cât de diferit gândeau oamenii care trăiseră o viață întreagă în războaie și vânătoare.
În următoarele zile reveni aproape constant prin portal.
Verifica urmele.
Mută momelile.
Ascundea mirosul omului cu noroi și frunze ude.
Și încet…
începu să observe diferența.
Urmele lupilor apăreau mai des în jurul capcanelor.
Unele momeli dispăruseră.
Într-o dimineață găsi chiar sânge lângă una dintre gropi.
Adrian simți pentru prima dată că planul începea să funcționeze.
În aceeași zi văzu din nou căprioarele.
Trei exemplare.
La marginea unei poieni.
Adrian coborî imediat și începu să înainteze încet printre copaci.
Vântul bătea bine.
Nu făcea zgomot.
Era convins că de data asta avea o șansă.
Mai aproape.
Încă puțin.
Una dintre căprioare ridică însă capul.
Și în secunda următoare toate trei fugiră.
Atât de repede încât Adrian nici măcar nu apucă să reacționeze.
— La naiba… șopti el frustrat.
Rămase câteva secunde nemișcat, apoi oftă și continuă drumul.
Nu putea încă să le prindă.
Dar lupii…
pe ei începea să-i înțeleagă.
Spre seară ajunse la una dintre capcanele mari.
Și atunci îi văzu.
Primul lup era prins într-un laț improvizat între doi copaci.
Animalul mârâia agresiv și încerca disperat să scape.
La câțiva metri mai încolo, încă unul zăcea în groapa cu țepi.
Mort.
Adrian simți cum adrenalina îi explodează în corp.
Funcționase.
Capcanele chiar funcționaseră.
Se apropie atent de primul lup, cu sabia scurtă pregătită.
Animalul îl privea direct.
Ochii lui erau plini de ură.
Pentru o clipă Adrian ezită.
Și exact atunci auzi ceva în spatele lui.
Un mârâit.
Se întoarse instantaneu.
Al treilea lup ieșise dintre copaci și se aruncă direct spre el.
Adrian abia reuși să ridice sabia.
Impactul îl trânti aproape la pământ.
Colții lupului trecură la câțiva centimetri de gâtul lui.
Adrian împinse disperat cu brațul stâng și lovi animalul cu genunchiul.
Lupul mârâi violent și încercă din nou să muște.
Adrian simți ghearele sfâșiindu-i haina.
Pentru o secundă chiar crezu că va muri.
Apoi reuși să tragă unul dintre pumnale și îl înfipse direct în partea laterală a gâtului lupului.
Animalul se zbătu violent.
Îl lovi din nou.
Și încă o dată.
Până când lupul căzu greu peste el.
Adrian rămase câteva clipe întins pe spate, respirând greu.
Inima îi bătea nebunește.
Brațele îi tremurau.
Dar era viu.
După câteva minute reuși să se ridice.
Primul lup din laț încă se zbătea.
Adrian îl termină rapid.
Iar puțin mai târziu descoperi și al patrulea lup, prins într-o altă capcană mai mică, rănit grav și incapabil să mai fugă.
Când ultimul lup căzu…
în fața ochilor lui apăru din nou lumina aceea familiară.
Level Up.
Adrian închise ochii câteva secunde și expiră lent.
Patru lupi.
Patru.
Și pentru prima dată de când intrase în portal…
simțea că începea cu adevărat să devină mai puternic.
📖 Capitole noi sunt adăugate zilnic.
Povestea lui Adrian și misterul portalurilor continuă cu fiecare nou capitol, pe măsură ce noi lumi, creaturi și secrete ies la lumină.
🎥 Ți-a plăcut capitolul?
Spune-ne părerea ta pe TikTok:
@strabuniicodulportilor
Ai idei pentru creaturi, portaluri, arme sau capitole viitoare?
Lasă un comentariu pe TikTok.
Poate ideea ta va deveni parte din poveste.
☕ Dacă dorești să susții proiectul și dezvoltarea universului „Străbunii: Codul Portalurilor”, poți contribui cu o cafea aici:
Fiecare susținere deschide un nou portal.