Capitolul 14: Noi arme

Trecuseră cinci zile.

Cinci zile în care Adrian continuase să vâneze cu grijă, fără să se îndepărteze prea mult de traseele cunoscute.

Nu mai văzuse lupii.

Dar asta nu îl liniștea deloc.

Din contră.

Pădurea părea acum mai tăcută decât înainte.

Iar liniștea aceea îl făcea să fie și mai atent.

În dimineața celei de-a cincea zile, Adrian încărcă mistrețul promis în roabă și porni spre sat.

În buzunar avea și cei trei mii de lei.

Cerul era acoperit de nori gri, iar aerul mirosea a ploaie.

Roata roabei scârțâia încet pe drumul de pământ în timp ce cobora dealul.

Când ajunse aproape de fierărie, auzi imediat sunetele metalice cunoscute.

CLANG.

CLANG.

CLANG.

Fierarul lucra deja.

Adrian opri roaba în fața intrării și împinse ușa grea de lemn.

Căldura îl lovi imediat.

Focul ardea puternic în cuptor, iar în aer plutea miros de metal încins și cărbune.

Fierarul ridică privirea și zâmbi larg când îl văzu.

— Ai venit exact când trebuie.

Privirea îi căzu imediat pe mistrețul din roabă.

— Frumos exemplar...

Adrian scoase banii și îi puse pe masa groasă din lemn.

— Trei mii, cum am stabilit.

Fierarul aprobă mulțumit și luă bancnotele.

Apoi se întoarse spre masa din spate.

— Atunci cred că e timpul să vezi dacă îți place marfa.

Adrian simți cum îi crește pulsul.

Fierarul trase încet o pânză groasă de pe masă.

Sub ea se aflau cele două pumnale.

Și sabia scurtă.

Pentru câteva secunde, Adrian nu spuse nimic.

Lamele aveau o reflexie rece, aproape albă, în lumina focului.

Pumnalele erau elegante, dar în același timp păreau făcute pentru luptă adevărată.

Mânerele din colți de mistreț arătau incredibil.

Perfect șlefuite.

Perfect fixate.

Sabia scurtă era și mai impresionantă.

Nu era foarte lungă, dar lama avea o curbură subtilă și o muchie extrem de fină.

Fierarul o ridică atent și i-o întinse.

— Ai grijă.

Taie foarte rău.

Adrian puse mâna pe mâner.

Era perfect echilibrată.

Mult mai ușoară decât se așteptase.

Fierarul zâmbi când îi văzu reacția.

— Ți-am spus că o fac cum trebuie.

Adrian trase încet lama prin aer.

Se mișca incredibil de ușor.

Pentru prima dată de când intrase în pădure, simțea că avea cu adevărat o armă.

Nu doar un topor și o bâtă.

Ci ceva făcut pentru supraviețuire.

— Îți place? întrebă fierarul.

Adrian aprobă încet.

— Mai mult decât mă așteptam.

Fierarul râse scurt.

— Atunci să o folosești cu grijă.

Adrian își prinse sabia la spate, apoi puse cele două pumnale la curea, câte unul pe fiecare parte.

Se simțea diferit.

Mai pregătit.

Mai periculos.

Dar și mai conștient de ceea ce urma.

Înainte să plece, fierarul îl opri.

— Și al doilea mistreț?

Adrian zâmbi ușor.

— Două săptămâni.

Cum am stabilit.

Fierarul aprobă.

— Atunci drum bun, băiete.

Adrian ieși din fierărie și se opri câteva clipe în mijlocul uliței.

Vântul rece îi mișcă ușor geaca.

Mâna îi alunecă instinctiv spre unul dintre pumnale.

În sfârșit...

Era pregătit să se întoarcă în pădure.

A doua zi, Adrian trecu din nou prin portal.

De data aceasta însă, totul era diferit.

La brâu simțea greutatea celor două pumnale.

Iar sabia scurtă îi stătea prinsă la spate.

Pentru prima dată de când intrase în pădure, nu mai avea senzația că este complet nepregătit.

Aerul rece îi umplea plămânii în timp ce mergea atent printre copaci.

Pădurea era liniștită.

Prea liniștită.

Adrian înainta încet, verificând capcanele și urmărind urmele lăsate prin noroi.

Primele două capcane erau goale.

La a treia găsi un iepure prins.

Îl luă rapid și îl puse în sac.

Continuă să înainteze încă aproape o oră până când găsi urme proaspete de mistreț.

Mari.

Grele.

Pământul era răscolit în mai multe locuri.

Adrian își puse instinctiv mâna pe unul dintre pumnale.

Urmele duceau spre o zonă mai deasă a pădurii.

Coborî încet printre tufele ude și se opri imediat când auzi un grohăit puternic.

În fața lui, la nici douăzeci de metri, era un mistreț masiv.

Animalul răscolea pământul cu colții, fără să-l observe încă.

Adrian inspiră adânc.

Încercă să se apropie mai liniștit.

Dar o creangă uscată trosni sub talpa lui.

CRAC.

Mistrețul ridică instant capul.

Ochii animalului se fixară direct asupra lui.

Pentru o fracțiune de secundă, totul rămase nemișcat.

Apoi mistrețul porni direct spre el.

Adrian simți cum adrenalina îi explodează în corp.

Animalul venea incredibil de repede.

Mult mai repede decât își imaginase.

Fără să stea pe gânduri, trase unul dintre pumnale și în aceeași mișcare scoase sabia scurtă de la spate.

Mistrețul se apropia.

Zece metri.

Șapte.

Cinci.

În ultima clipă, Adrian se feri într-o parte.

Colții animalului trecură atât de aproape încât îi simți lovitura de aer pe picior.

În timp ce se rotea, lovi instinctiv cu sabia.

Lama tăie adânc prin umărul mistrețului.

Animalul scoase un urlet violent și se izbi de un copac.

Dar nu căzu.

Din contră.

Se întoarse imediat și atacă din nou.

Adrian simțea cum inima îi bate nebunește.

De data aceasta nu mai ezită.

Când mistrețul sări spre el, Adrian se feri iar și înfipse pumnalul adânc în gâtul animalului.

În aceeași clipă, sabia coborî din lateral.

Lovitura fu suficientă.

Mistrețul se prăbuși greu la pământ și începu să se zbată violent printre frunze.

Apoi...

Liniște.

Adrian rămase câteva secunde nemișcat.

Respira greu.

Mâinile îi tremurau.

Fața îi era plină de transpirație.

Se uită lung la sabia din mâna lui.

Apoi la pumnal.

Funcționaseră.

Perfect.

Dacă ar fi avut doar bâta și toporul...

Poate că acum ar fi fost mort.

Adrian se lăsă încet jos pe un trunchi căzut și începu să râdă scurt, aproape fără să-și dea seama.

Era obosit.

Speriat.

Dar în același timp simțea ceva ce nu mai simțise până atunci.

Încredere.

În sfârșit avea arme pe care se putea baza cu adevărat.

Iar asta schimba totul.

📖 Capitole noi sunt adăugate zilnic.Povestea lui Adrian și misterul portalurilor continuă cu fiecare nou capitol, pe măsură ce noi lumi, creaturi și secrete ies la lumină.Dacă îți place această poveste și dorești să susții proiectul, poți contribui cu o cafea aici:☕ https://buymeacoffee.com/StrabuniiFiecare susținere mă ajută să continui să scriu și să dezvolt universul „Străbunii: Codul Portalor”.