Capitolul 58

Adrian rămase nemișcat.

Privirea îi urmărea grupurile care ieșeau din sat.

Unul după altul.

Înarmați.

Agitați.

Hotărâți.

Nu mai semănau deloc cu patrulele leneșe pe care le observase în ultimele zile.

Ceva se schimbase.

Și se schimbase repede.

— Îi caută, spuse Burebista.

Adrian nu răspunse.

Pentru că știa deja.

Cornurile continuau să răsune din când în când.

Nu la fel de des ca înainte.

Dar suficient cât să mențină satul în alertă.

Jos, în apropierea porților, zeci de goblini se adunau în grupuri.

Unii plecau spre nord.

Alții spre est.

Alții dispăreau printre copacii din sud.

Căutau.

Verificau.

Inspectau fiecare bucată de pădure.

Adrian simți cum i se strânge stomacul.

Până acum el fusese cel care controla ritmul luptei.

El alegea când să atace.

Unde să lovească.

Pe cine să omoare.

Acum însă situația începea să se schimbe.

— Au intrat în faza de căutare organizată, spuse Burebista.

— Și ce înseamnă asta?

— Înseamnă că liderul lor nu este prost.

Vlad Țepeș râse scurt.

— Din păcate pentru tine.

Adrian continuă să privească satul.

În apropierea porții principale observă câțiva goblini care discutau aprins.

Unul dintre ei părea să dea ordine.

Altul arăta spre pădure.

Apoi grupul se despărți.

— Câte zile au trecut? întrebă Adrian.

— Aproape patru de când ai început să-i elimini sistematic, răspunse Burebista.

Patru zile.

Patru zile în care dispăruseră goblini.

Patru zile în care patrulele nu se mai întorceau.

Patru zile în care satul pierduse oameni.

Era normal să înceapă să pună întrebări.

Adrian oftă.

— Atunci trebuie să terminăm mai repede.

— Exact, aprobă Vlad.

— Cu cât aștepți mai mult, cu atât vor deveni mai periculoși.

Masculul mârâi încet.

Femela ridică urechile.

Amândoi observaseră ceva.

Adrian coborî imediat capul.

La aproximativ două sute de metri depărtare, un grup de patru goblini traversa pădurea.

Nu păreau să-l fi observat.

Încă.

— Patrulă de cercetare, spuse Burebista.

— Nu sunt războinici de elită.

— Dar dacă te descoperă, vor alarma restul.

Adrian aprobă.

Nu avea nevoie de explicații.

Începea să înțeleagă singur.

Așteptă.

Goblinii se îndepărtară.

Abia după aceea se ridică.

— Mergem.

Cei doi câini îl urmară imediat.

Părăsiră dealul și intrară mai adânc în pădure.

Adrian nu se grăbea.

Acum fiecare pas trebuia calculat.

Orice greșeală putea distruge tot ce construise până acum.

După aproape o oră găsiră primul grup.

Doi goblini.

Mergeau fără atenție.

Probabil convinși că pericolul era în altă parte.

Adrian zâmbi.

Greșeală.

O greșeală fatală.

Arbaleta se ridică încet.

Inspiră.

Expiră.

Trase.

Săgeata străpunse pieptul primului goblin.

Creatura căzu instantaneu.

Al doilea se întoarse speriat.

Prea târziu.

Femela ajunse prima.

Masculul imediat după ea.

Lupta dură mai puțin de cinci secunde.

Ding.

Experiență obținută.

Adrian recuperă săgeata.

Apoi privi bara experienței.

Mai urcase puțin.

Destul cât să-l mulțumească.

Dar nu suficient.

Nu încă.

— Continuă, spuse Vlad.

— Sunt aproape.

Adrian aprobă.

Și continuă.

În următoarele ore găsiră încă două grupuri mici.

O patrulă de trei.

Apoi doi cercetași.

De fiecare dată aceeași tactică.

Arbaleta.

Câinii.

Lovitura finală.

Rapid.

Curat.

Eficient.

Iar experiența continua să crească.

Tot mai mult.

Tot mai aproape.

Adrian simțea asta.

Mai avea puțin până la următorul nivel.

Foarte puțin.

Dar exact atunci observă ceva care îi făcu sângele să înghețe.

La marginea unei poieni, în depărtare, un grup de goblini se oprise.

Priveau pământul.

Urme.

Urmele unei lupte.

Urmele lăsate de unul dintre atacurile sale.

Unul dintre goblini îngenunche.

Atingea solul.

Studia.

Analiza.

Apoi ridică brusc capul și începu să strige către ceilalți.

Adrian simți imediat pericolul.

Pentru că în acel moment înțelese un lucru.

Goblinii nu mai căutau la întâmplare.

Începuseră să găsească indicii.

Adrian rămase nemișcat.

Privea grupul de goblini din poiană.

Nu mai erau dezorganizați.

Nu mai alergau fără scop.

Acum cercetau.

Căutau.

Gândeau.

Iar asta îi făcea mult mai periculoși.

— Au început să învețe, spuse Burebista.

— Exact cum ar face orice armată după pierderi repetate.

Unul dintre goblini arăta spre copaci.

Altul examina urmele de sânge rămase pe iarbă.

Al treilea părea să urmărească o direcție.

Direcția în care Adrian se retrăsese cu câteva zile în urmă.

— Nu-mi place deloc asta, murmură Adrian.

— Nici mie, răspunse Vlad Țepeș.

— Dar înseamnă că loviturile tale au început să doară.

Adrian se retrase încet.

Nu avea niciun motiv să riște.

Nu acum.

Nu când era atât de aproape.

După câteva minute ajunse într-o zonă mai deasă a pădurii.

Cei doi câini mergeau fără zgomot.

Masculul părea deja mai puternic.

Rana aproape că nu se mai observa.

Level-up-ul anterior îl ajutase enorm.

Adrian zâmbi.

— Încă puțin și o să fii iar în formă maximă.

Masculul dădu din coadă.

Apoi ridică imediat capul.

Mirosise ceva.

La câteva zeci de metri.

Adrian se opri.

Ascultă.

Pași.

Trei.

Nu.

Patru.

Goblini.

Se apropiau.

— Ambuscadă, șopti Vlad.

— Acum.

Adrian se mișcă imediat.

Se ascunse după un trunchi gros.

Arbaleta era deja pregătită.

Primul goblin apăru printre copaci.

Trase.

Săgeata îl lovi direct în gât.

Creatura căzu fără sunet.

Al doilea nici nu înțelese ce se întâmplase.

Femela sări asupra lui.

Masculul lovi al treilea.

Adrian scoase toporul.

Ultimul goblin ridică arma.

Prea târziu.

Toporul coborî violent.

Ding.

Ding.

Ding.

Experiență obținută.

Adrian respiră greu.

Nu fusese o luptă dificilă.

Dar fiecare punct conta.

Fiecare experiență îl apropia de următorul nivel.

Și exact atunci...

DING!

O notificare aurie apăru în fața lui.

─────────────────

NIVEL CRESCUT!

Nivel 14

+3 puncte disponibile

Sănătate restaurată 25%

Energie restaurată 25%

─────────────────

Adrian zâmbi larg.

În sfârșit.

Reușise.

Își simțea corpul mai ușor.

Mai puternic.

Mai rezistent.

Oboseala acumulată în ultimele zile dispăru parțial.

— Distribuie-le cu grijă, spuse Burebista.

Adrian privi statisticile.

Se gândi câteva secunde.

Apoi luă decizia.

+2 Vitalitate

+1 Agilitate

— Supraviețuirea este prioritatea, murmură el.

— Bună alegere, aprobă Burebista.

— Iar agilitatea te va ajuta să eviți loviturile.

Vlad Țepeș râse.

— În sfârșit începi să gândești ca un războinic.

Fereastra dispăru.

Adrian privi corpurile goblinilor.

Patru în plus.

Încă patru.

Numărul continua să crească.

Treizeci.

Poate chiar mai mult.

Iar satul începea să simtă lipsa lor.

Soarele cobora încet spre orizont.

Umbrele se lungeau printre copaci.

Ziua se apropia de sfârșit.

— Ne întoarcem? întrebă Adrian.

Burebista nu răspunse imediat.

Privea undeva în depărtare.

Ca și cum vedea ceva ce Adrian nu putea încă observa.

— Nu.

— Mai întâi trebuie să vezi ceva.

Adrian încremeni.

— Ce anume?

Vlad Țepeș răspunse de data aceasta.

Vocea lui era mai gravă decât de obicei.

— Adevărata problemă.

Adrian simți un fior rece pe șira spinării.

Fără să spună nimic, îi urmă.

După aproape douăzeci de minute ajunseră pe un deal stâncos.

De acolo vedeau întregul sat.

Și atunci...

Adrian înțelese.

La porți se adunau zeci de goblini.

Nu cinci.

Nu zece.

Zeci.

Înarmați.

Organizați.

Pregătiți.

Iar printre ei erau câțiva mult mai mari decât ceilalți.

Mai puternici.

Mai bine echipați.

Unul purta chiar o armură făcută din plăci metalice.

Adrian simți cum îi dispare zâmbetul.

— Au găsit cadavrele, spuse încet.

— Da, răspunse Burebista.

— Și acum încep vânătoarea.

Iar pentru prima dată după multe zile...

Adrian realiză că următoarea luptă nu avea să fie o simplă ambuscadă.

Avea să fie începutul războiului.