Capitolul 56

Soarele cobora încet printre copacii uriași.

Lumina devenea tot mai slabă.

Iar umbrele tot mai lungi.

Adrian se îndepărtă de satul goblinilor fără grabă.

Nu voia să riște.

Nu după ce descoperise cât de mare era așezarea.

După aproape o jumătate de oră de mers găsi ceea ce căuta.

Un desiș gros.

Înconjurat de tufe și rădăcini uriașe.

Suficient de ascuns încât nimeni să nu îl observe.

Se așeză cu spatele de un trunchi.

Masculul se culcă în dreapta.

Femela în stânga.

Amândoi continuau să urmărească împrejurimile.

Adrian scoase din rucsac câteva bucăți de porc afumat.

Mâncă încet.

Fără grabă.

Fără foc.

Fără lumină.

Fără zgomot.

Nu voia să ofere niciun indiciu că se afla acolo.

Rupse câteva bucăți și pentru câini.

Avu grijă să nu le dea oase.

Nu voia să le roadă.

Nu voia zgomote inutile.

În pădurea aceea orice sunet putea atrage atenția greșită.

După ce termină de mâncat, privi cerul printre ramuri.

Stelele începeau să apară.

Pentru prima dată de când trecuse prin portal avea câteva minute de liniște.

Dar mintea lui continua să lucreze.

Satul.

Palisada.

Goblinul șef din magazin.

Portalul.

Totul părea conectat.

Și totuși încă îi lipseau prea multe răspunsuri.

În cele din urmă închise ochii.

Dormea ușor.

Pregătit să sară în picioare la orice zgomot.

---

Înainte de răsărit era deja treaz.

Masculul îl observă primul.

Femela ridică imediat capul.

Niciunul dintre câini nu părea să fi dormit profund.

Exact cum sperase.

— Bună treabă.

Se ridică.

Își verifică arbaleta.

Săbiile.

Toporul.

Apoi porni din nou spre sat.

De data aceasta nu pentru a-l observa.

Ci pentru a-l slăbi.

Primele două ținte apărură la scurt timp după răsărit.

Doi goblini.

Probabil vânători.

Mergeau prin pădure fără să fie atenți.

Prima săgeată îl lovi pe unul direct în piept.

Al doilea nici măcar nu apucă să strige.

Masculul îl doborî înainte să înțeleagă ce se întâmplă.

Mai târziu găsiră încă doi.

Apoi încă unul.

Și încă doi.

Orele treceau.

Iar numărul goblinilor scădea încet.

Foarte încet.

Dar constant.

Adrian începea să observe un tipar.

Patrule.

Vânători.

Cercetași.

Ieșeau și intrau prin aceleași zone.

La aproximativ aceleași intervale.

Ceea ce îi făcea previzibili.

Și vulnerabili.

Pe la prânz se opri pe o stâncă și privi satul de la distanță.

Acum vedea lucrurile mai clar.

Nu erau sute și sute de goblini.

Frica din prima clipă îl făcuse să exagereze.

Numărase de mai multe ori.

Estimase patrulele.

Vânătorii.

Paznicii.

Populația din interior.

Probabil o sută patruzeci.

Poate o sută cincizeci.

Nu mai mult.

Iar până acum eliminase deja peste zece.

Poate chiar doisprezece.

Un zâmbet ușor îi apăru pe buze.

Pentru prima dată simțea că are o șansă.

Una mică.

Dar reală.

Și avea de gând să profite de ea.

După-amiaza trecea încet.

Soarele cobora printre copacii uriași.

Iar Adrian continua să urmărească satul.

Ascuns.

Răbdător.

Nevăzut.

Începuse să înțeleagă rutina goblinilor.

Dimineața plecau vânătorii.

La prânz ieșeau patrulele.

Spre seară reveneau aproape toți.

Nu era o armată.

Era o comunitate.

Primitivă.

Dar organizată.

Și tocmai asta o făcea periculoasă.

Masculul ridică brusc capul.

Nasul îi tremură.

Femela făcu același lucru.

Adrian înțelese imediat.

Cineva se apropia.

Se lăsă la pământ.

În liniște.

Printre copaci apăru un goblin.

Singur.

Avea un sac în spate și o suliță scurtă.

Probabil un culegător.

Sau un vânător întârziat.

Nu conta.

Săgeata plecă.

Lovitura fu perfectă.

Goblinul căzu fără să scoată un sunet.

— Treisprezece...?

Murmură Adrian.

Pierduse deja șirul.

Nu mai știa câți eliminase.

Poate unsprezece.

Poate doisprezece.

Poate mai mulți.

Dar numărul lor continua să scadă.

Iar asta era tot ce conta.

Mai târziu găsiră încă doi.

Cei doi goblini mergeau relaxați.

Vorbeau între ei într-o limbă aspră și guturală.

Nu observaseră nimic.

Prima săgeată îl doborî pe unul.

Al doilea încercă să fugă.

Masculul îl ajunse după câțiva metri.

Lupta dură doar câteva secunde.

După aceea pădurea redeveni liniștită.

Adrian își recuperă săgețile.

Din ce în ce mai atent la resurse.

Nu știa cât avea să dureze războiul acesta.

Dar începea să accepte un adevăr.

Era un război.

Nu o simplă supraviețuire.

Nu mai lupta doar pentru el.

Dacă portalul exista și în alte locuri...

atunci oamenii de pe Pământ aveau nevoie de timp.

Iar fiecare goblin mort însemna mai puțin pericol.

Spre seară elimină încă două ținte.

Un cercetaș.

Și un paznic aflat prea departe de palisadă.

Când ultimul goblin căzu, o lumină familiară apăru în fața ochilor lui.

────────────────

Level Up

Nivel 13

+3 puncte disponibile

────────────────

Adrian clipi.

Apoi zâmbi.

Pentru prima dată după multe zile.

— În sfârșit.

Simțea schimbarea.

Nu era uriașă.

Dar exista.

Mușchii îi păreau mai puternici.

Respirația mai ușoară.

Corpul mai rezistent.

Exact cum se întâmplase și la celelalte niveluri.

Se așeză pe un trunchi căzut.

Privi notificarea câteva secunde.

Nivel 13.

Cu puțin timp în urmă fusese un simplu șofer de taxi.

Acum vâna monștri într-o altă lume.

Viața lui devenise absurdă.

Dar începea să se obișnuiască.

Ridică privirea spre satul goblinilor.

Fumul se ridica încă deasupra palisadei.

Paznicii patrulau.

Iar în centrul așezării se vedea coliba cea mare.

Cea pe care nu reușea să și-o scoată din minte.

Acolo era răspunsul.

Acolo era conducătorul lor.

Poate chiar șamanul.

Dar încă nu era pregătit.

Nu încă.

Își strânse arbaleta.

Mângâie masculul pe ceafă.

Apoi femela.

— Mai întâi îi slăbim.

După aceea le luăm liderul.

Și atunci...

totul se termină.

Sau cel puțin așa spera el.

În adâncul sufletului însă știa adevărul.

Adevărata luptă abia începea.