Capitolul 54
Goblinul lider se clătină pentru o fracțiune de secundă.
Ochii lui galbeni se măriră surprinși.
Apoi genunchii îi cedaseră.
Corpul masiv căzu greu pe podeaua magaziei.
BUM.
Pentru câteva clipe nimeni nu se mișcă.
Adrian rămase nemișcat, cu mâna încă strânsă pe pumnal.
Respira greu.
Fiecare inspirație îi ardea pieptul.
Își trase încet arma din corpul creaturii și făcu doi pași înapoi.
În jurul lui era liniște.
O liniște ciudată.
După atâtea țipete, lovituri și mârâituri, tăcerea părea aproape ireală.
Masculul se apropie încet de cadavrul liderului.
Îl mirosi.
Apoi ridică capul și privi spre Adrian.
Femela făcu același lucru.
Amândoi păreau să înțeleagă că lupta se terminase.
Pentru moment.
Adrian expiră încet.
— Am scăpat...
Vocea îi ieși răgușită.
Privi în jur.
Podeaua magaziei era acoperită de sânge.
Cadavre de goblini zăceau printre rafturile rupte.
Lemn spart.
Metal îndoit.
Cutii răsturnate.
În unele locuri nici nu se mai vedea podeaua de sub trupurile creaturilor.
Și atunci apăru fereastra albastră.
════════════════════
NIVEL 12 ATINS
+3 ATRIBUTE DISPONIBILE
════════════════════
Adrian clipi de câteva ori.
În mod normal ar fi fost bucuros.
Dar acum era prea obosit pentru asta.
Totuși...
începu să analizeze.
Până acum investise aproape totul în agilitate.
Și funcționase.
Fără agilitate ar fi murit de multe ori.
Dar lupta cu liderul îi demonstrase ceva.
Era rapid.
Foarte rapid.
Însă nu suficient de puternic.
Unele lovituri care ar fi trebuit să termine lupta imediat doar răneau adversarul.
Iar asta îl costa energie.
Și risc.
Privi corpul masiv al liderului.
— Da... cred că e timpul.
Fereastra răspunse imediat.
════════════════════
PUTERE +2
SĂNĂTATE +1
CONFIRMAT
════════════════════
Schimbarea îl lovi instantaneu.
Nu la fel ca agilitatea.
Era diferită.
Simți o căldură plăcută răspândindu-se prin brațe.
Prin umeri.
Prin piept.
Mușchii îi păreau mai grei.
Mai solizi.
Mai puternici.
În același timp, senzația de slăbiciune din corp se diminuă puțin.
Nu dispăru.
Dar deveni suportabilă.
Înainte să apuce să spună ceva, alte două ferestre apărură în aer.
════════════════════
COMPANION LEVEL UP
MASCUL
NIVEL 4
════════════════════
════════════════════
COMPANION LEVEL UP
FEMELĂ
NIVEL 3
════════════════════
Adrian ridică sprâncenele.
— Și voi?
Masculul îl privi și dădu încet din coadă.
Femela veni lângă el și se așeză.
Pentru o clipă, Adrian zâmbi.
Era prima dată după mult timp.
Nu mai era singur.
Ferestrele dispărură.
Dar aproape imediat apăru una nouă.
Mai mare.
Mai luminoasă.
════════════════════
ABILITATE PASIVĂ DEBLOCATĂ
REVITALIZARE DUPĂ NIVEL
LA FIECARE NIVEL NOU:
RECUPERARE 25% SĂNĂTATE
════════════════════
— Serios?
Nu apucă să termine propoziția.
Valul de energie îl lovi imediat.
Durerea din umăr se reduse.
Respirația deveni mai stabilă.
Tăieturile mici de pe brațe încetară să mai usture atât de tare.
Oboseala nu dispăru complet.
Dar parcă cineva îi luase o parte din greutatea de pe umeri.
Adrian închise ochii pentru câteva secunde.
Pentru prima dată după luptă simțea că poate gândi limpede.
Și exact atunci privirea îi căzu din nou asupra magaziei.
Asupra cadavrelor.
Asupra sângelui.
Asupra dezastrului.
Iar gândul care îi venise în timpul luptei reveni imediat.
Mai clar ca niciodată.
Nu putea continua așa.
Nu pentru mult timp.
Mai devreme sau mai târziu...
cineva avea să observe.
Adrian rămase câteva clipe nemișcat.
Portalul pulsa încet în fundul magaziei.
Lumina verde se reflecta pe podeaua murdară și pe rafturile distruse.
Masculul se ridică primul.
Privea portalul.
Atent.
Încordat.
Femela făcu același lucru.
Urechile îi erau ridicate.
Coada nemișcată.
Amândoi simțeau ceva.
Poate același lucru pe care îl simțea și Adrian.
Pericolul nu trecuse.
Doar se mutase dincolo de poartă.
Adrian expiră încet.
Se ridică de pe scaun.
Corpul încă îl durea, dar revitalizarea își făcea efectul.
Se simțea mult mai bine decât cu câteva minute înainte.
Privi încă o dată în jur.
Magazia arăta ca după un război.
Rafturi rupte.
Unelte împrăștiate.
Urme de gheare pe pereți.
Și prea multe corpuri.
Mult prea multe.
Dacă cineva intra aici...
nu exista nicio explicație posibilă.
Poliția.
Vecinii.
Presa.
Oricine.
Totul s-ar fi terminat.
Privirea îi căzu asupra portalului.
Apoi asupra liderului goblin.
Și atunci îi veni o idee.
Nu era o idee bună.
Dar era singura pe care o avea.
— Dacă portalul i-a adus aici...
poate că îi poate duce și înapoi.
Masculul îl privi.
Femela ridică ușor capul.
Adrian se apropie de unul dintre goblinii căzuți.
Îl apucă de braț.
Greu.
Mult mai greu decât se așteptase.
Îl târî încet spre portal.
Când corpul atinse marginea luminii verzi...
dispăru instantaneu.
Ca și cum nu existase niciodată.
Adrian clipi surprins.
— Perfect.
Pentru prima dată în ultimele ore simți că lucrurile puteau fi controlate.
În următoarele minute începu să împingă și să tragă cadavrele unul câte unul.
Masculul îl ajută.
Femela la fel.
Împingeau trupurile spre lumină.
Iar portalul le înghițea fără zgomot.
Unul după altul.
Unul după altul.
Până când podeaua începu să devină din nou vizibilă.
Adrian se opri să-și tragă sufletul.
Mai rămăsese doar liderul.
Privi creatura masivă.
Apoi se apropie.
Înainte să îl miște observă ceva.
La mâna stângă.
Un inel.
Mic.
Din metal negru.
Adrian se încruntă.
Încercă să îl scoată.
Dar inelul nu se mișca.
De parcă era lipit de piele.
Îl lăsă pentru moment.
— Mai târziu.
Nu avea timp acum.
Mai întâi trebuia să rezolve problema imediată.
Împinse corpul liderului.
Cu greu.
Foarte greu.
Dar după câteva minute reuși să îl arunce și pe acesta prin portal.
Lumina verde îl înghiți instantaneu.
Magazia deveni brusc mult mai liniștită.
Mai goală.
Mai normală.
Sau cel puțin atât de normală cât putea fi o magazie care ascundea o poartă spre altă lume.
Adrian privi în jur.
Urmele luptei încă existau.
Dar fără trupuri situația devenea mult mai ușor de explicat.
Poate un accident.
Poate o furtună.
Poate nimic.
Însă nu o invazie de goblini.
Stomacul îi mârâi puternic.
Abia atunci realiză cât de flămând era.
De când începuse totul nu mâncase aproape nimic.
Deschise rapid un dulap metalic.
Găsi câteva conserve.
Două sticle de apă.
Și câțiva biscuiți.
— Bun.
Asta merge.
Se așeză din nou pe scaun.
Câinii se culcară lângă el.
Pentru câteva minute nu se auzi decât zgomotul conservei deschise și respirația lor.
Adrian mânca repede.
Fără să se gândească la gust.
Avea nevoie doar de energie.
În timp ce termina ultima conservă, privirea îi reveni iar la portal.
Lumina continua să pulseze.
Calmă.
Constantă.
Ca și cum îl aștepta.
Ca și cum știa că mai devreme sau mai târziu avea să treacă.
Adrian lăsă cutia goală jos.
Se ridică încet.
Masculul se ridică imediat.
Femela la fel.
Niciunul nu părea dispus să rămână în urmă.
Adrian privi poarta câteva secunde.
Dincolo de ea se aflau răspunsurile.
Dincolo de ea se aflau goblinii.
Și probabil multe alte lucruri pe care încă nu le înțelegea.
Dar un lucru devenise clar.
Dacă rămânea aici...
problema avea să revină.
Mai mare.
Mai periculoasă.
Mai greu de ascuns.
Își strânse pumnalul.
Verifică arbaleta.
Inspiră adânc.
Apoi făcu primul pas spre lumină.
Portalul începu să strălucească mai puternic.
Iar Adrian înțelese că viața lui pe Pământ tocmai se terminase.
Și că adevărata aventură începea acum.