Capitolul 53

Magazia mirosea a:

sânge,

lemn rupt,

și fum rece.

Portalul albastru pulsa lent în fundul încăperii, luminând podeaua acoperită de trupurile goblinilor.

Adrian stătea rezemat de masa grea de lucru, respirând greu.

Brațul stâng îl ustura din cauza tăieturii.

Masculul stătea întins lângă el, încă mârâind slab spre portal.

Femela se apropiase încet și se așezase aproape de picioarele lui Adrian.

Toți trei erau obosiți.

Dar încă vii.

Fereastra semitransparentă continua să plutească în aer în fața lui.

═══════════════

DORIȚI SĂ ADAUGAȚI COMPANIONII ÎN ECHIPĂ?

DA / NU

═══════════════

Adrian privi câteva secunde mesajul.

Apoi își ridică încet ochii spre câini.

Masculul îl privea fix.

Respira greu.

Avea sânge pe blană și o tăietură pe umăr.

Femela era și ea rănită ușor, dar continua să stea aproape de el fără urmă de frică.

Și exact atunci Adrian realiză ceva simplu.

Dacă nu ar fi fost ei…

murise deja de mai multe ori.

Întinse încet mâna spre fereastra albastră.

Și apăsă:

DA.

Instant mesajul se schimbă.

═══════════════

COMPANIONI ÎNREGISTRAȚI

MASCUL — NIVEL 3 FEMELĂ — NIVEL 2

SINCRONIZARE PARȚIALĂ ACTIVĂ

═══════════════

În clipa următoare Adrian simți ceva ciudat.

Nu durere.

Nu energie.

Ci…

conexiune.

Foarte slabă.

Dar reală.

Pentru o fracțiune de secundă simți:

tensiunea masculului,

oboseala femelei,

instinctul lor de a proteja.

Ca și cum emoțiile lor îi atingeau pentru o clipă mintea.

Adrian îngheță surprins.

— Ce naiba…

Masculul ridică imediat capul și îl privi diferit.

Mai atent.

Mai conștient.

De parcă și el simțise schimbarea.

Portalul vibra slab.

Apoi un nou mesaj apăru în aer.

═══════════════

ATRIBUTE DISPONIBILE: 3

═══════════════

Adrian expiră lent.

Punctele de la Nivel 11.

De data aceasta nici nu mai ezită prea mult.

Își aminti perfect lupta de mai devreme.

Dacă nu ar fi fost agilitatea…

goblinul cu lamele curbate îl omora.

Fără să mai stea pe gânduri:

═══════════════

+3 AGILITATE

CONFIRMAT

═══════════════

Schimbarea îl lovi imediat mai puternic decât prima dată.

Respirația îi deveni și mai controlată.

Sunetele din jur păreau mai clare.

Putea auzi:

respirația câinilor,

lemnul trosnind slab,

și pulsațiile portalului.

Corpul îi părea mai fluid.

Mai ușor.

Mai rapid.

Și exact atunci…

portalul vibra violent.

Masculul se ridică instant.

Mârâitul lui deveni grav.

Femela făcu imediat câțiva pași în spate.

Adrian ridică rapid privirea.

Umbre.

Mai multe decât înainte.

Șase siluete.

De data aceasta se vedeau clar.

Nu mai erau speriați.

Nu mai ezitau.

Goblinul mic reapăru primul.

Dar acum nu mai părea panicat.

În spatele lui:

trei războinici,

doi mai mici,

și o siluetă mare.

Mult mai mare.

Creatura purta armură făcută din:

piei groase,

plăci de metal,

și o cască ciudată din os.

În mâna dreaptă ținea o armă asemănătoare unei securi scurte.

Goblinul își întoarse lent capul spre Adrian.

Și zâmbi.

Un zâmbet lung și plin de dinți ascuțiți.

Adrian simți instant cum i se strânge stomacul.

De data aceasta…

nu mai era doar un grup rătăcit.

Veniseră pregătiți.

Portalul vibra violent.

Lumina albastră pulsa prin întreaga magazie, reflectându-se în sângele întins pe podeaua de lemn.

Adrian stătea cu pumnalele ridicate privind cele șase siluete din partea cealaltă.

De data aceasta nu mai exista ezitare.

Goblinul mare ieși primul.

Armura improvizată îi acoperea pieptul și umărul stâng, iar securea scurtă din mâna lui părea mult mai bine făcută decât armele celorlalți.

În urma lui pășiră:

trei goblin warriors,

și doi mai mici.

Toți îl priveau direct pe Adrian.

Nu ca niște animale.

Ci ca niște soldați care analizau un adversar.

Masculul mârâia grav.

Femela se mută instinctiv puțin spre dreapta, pregătită să atace.

Adrian inspiră lent.

Și exact atunci realiză ceva.

Nu mai putea continua așa.

Dacă luptele deveneau tot mai mari…

magazia nu avea să reziste.

Iar dacă:

vecinii,

poliția,

sau armata descopereau portalul…

totul era terminat.

Dar acum nu avea timp pentru asta.

Goblinul mare ridică securea și scoase un urlet scurt.

Ceilalți atacară instant.

Adrian încărcă rapid arbaleta și trase.

CLACK.

Șurubul lovi unul dintre goblinii mai mici direct în piept și îl aruncă violent înapoi prin portal.

Dar ceilalți deja ajunseseră aproape.

Adrian se mișcă imediat.

Agilitatea îl făcea:

mai rapid,

mai fluid,

aproape instinctiv.

Primul warrior lovi cu o sabie ruginită.

Adrian se feri la limită și îi înfipse pumnalul în abdomen.

Creatura țipă furios.

Masculul se aruncă direct asupra altui goblin și îl trânti peste rafturi.

Lemnul explodă în bucăți.

Femela atacă unul dintre cei mici înainte ca acesta să poată ocoli spre spatele lui Adrian.

Totul deveni din nou haotic.

Metal.

Țipete.

Mârâituri.

Sânge.

Lumina portalului pulsa violent în fundal.

Goblinul mare atacă.

Securea trecu la câțiva centimetri de capul lui Adrian și lovi masa de lucru, spărgând lemnul gros aproape instant.

Adrian simți un fior rece.

Creatura era mult mai puternică decât ceilalți.

Un warrior încercă să îl prindă din lateral.

Dar Adrian reacționă rapid și îi tăie adânc brațul înainte să se rotească imediat spre lider.

Agilitatea îi salva viața de fiecare dată.

Dar chiar și așa…

erau prea mulți.

Goblinul mare îl lovi violent cu umărul și Adrian fu aruncat într-un raft.

Durerea îi explodă prin spate.

Securea se ridică din nou.

Și exact atunci masculul sări direct pe lider.

Câinele îl lovi în piept și îl dezechilibră suficient cât Adrian să se rostogolească într-o parte.

Securea lovi podeaua unde fusese capul lui cu o fracțiune de secundă înainte.

Adrian respiră greu și se ridică instant.

Acum înțelegea clar.

Luptele următoare aveau să fie și mai rele.

Mai multe creaturi.

Mai puternice.

Mai organizate.

Și dacă continua să lupte aici…

mai devreme sau mai târziu:

magazia avea să fie distrusă,

sau cineva avea să observe.

Goblinul mare se întoarse furios spre el.

Dar Adrian deja atacă.

Rapid.

Direct.

Pumnalul intră adânc sub brațul armurii improvizate.

Creatura urlă violent.

Iar în jurul lor:

câinii,

goblinii,

și lumina albastră transformaseră magazia într-un adevărat câmp de război.

Și în timp ce continua să lupte…

în mintea lui Adrian începea să apară un singur gând:

următoarea luptă nu avea să mai fie purtată aici.