Capitolul 44

Dimineața următoare Adrian intră în portal aproape imediat după răsărit.

Nu mai avea răbdare.

Arbaleta îi stătea prinsă pe umăr, iar la fiecare pas simțea:

greutatea ei,

mirosul lemnului proaspăt lucrat,

și tensiunea puternică a corzii.

Câinii îl urmară doar până aproape de portal.

Masculul se opri din nou înaintea luminii verzui și rămase privind atent spre pădurea de dincolo.

Femela mârâi scurt.

Adrian îi privi câteva secunde.

— Nu stau mult, spuse calm.

Apoi păși prin portal.

Aerul rece al pădurii îl lovi instant.

Totul era umed după ploaia din noaptea trecută.

Pământul:

mirosea a mușchi,

frunze ude,

și lemn putrezit.

Adrian rămase câteva secunde nemișcat, ascultând.

Nimic.

Doar vântul printre copaci.

Își puse încet mâna pe arbaletă.

Încă nu era obișnuit cu ea.

Fiecare mișcare părea:

mai greoaie,

mai rigidă,

și mult mai lentă decât atunci când folosea sabia.

Dar exact asta trebuia să schimbe.

Distanța.

Dacă putea lovi înainte ca animalele să ajungă aproape de el, șansele lui creșteau enorm.

Începu să înainteze atent prin pădure.

Nu mergea spre zonele adânci.

Nu după urmele acelea uriașe.

Astăzi voia doar să testeze arma.

După aproape o oră găsi primele urme proaspete de căprioară.

Mici.

Ușoare.

Adrian îngenunche și atinse noroiul.

Recente.

Foarte recente.

Își încărcă încet arbaleta și începu să urmărească urmele printre copaci.

Mai lent decât înainte.

Arbaleta îl obliga să fie atent la fiecare mișcare.

Nu putea:

să alerge,

să se arunce,

sau să reacționeze instant.

Trebuia să anticipeze.

Și exact asta începea să îl învețe arma.

Răbdarea.

După câteva minute o văzu.

O căprioară tânără păștea liniștită între doi copaci.

Adrian simți imediat cum îi accelerează pulsul.

Se opri.

Inspiră adânc.

Ridică încet arbaleta.

Ținti.

Pentru câteva secunde pădurea păru complet nemișcată.

Apoi apăsă trăgaciul.

CLACK!

Șurubul plecă violent.

Dar lovi un copac exact lângă animal.

Căprioara sări instant și dispăru printre copaci aproape înainte ca Adrian să înțeleagă ce se întâmplase.

— La naiba… șopti el printre dinți.

Încărcarea următoare îi luă și mai mult timp din cauza frustrării.

Mâinile îi erau prea încordate.

Respirația prea rapidă.

Adrian se forță să se calmeze.

Fierarul avusese dreptate.

Arbaleta nu era:

magie,

nici soluție perfectă.

Era doar încă o unealtă care trebuia învățată.

Mai târziu, spre prânz, găsi din nou urme.

De data aceasta: mai grele, mai adânci, și mult mai periculoase.

Lup.

Adrian ridică imediat privirea și începu să studieze pădurea din jur.

Urmele erau singulare.

Probabil mascul.

Mare.

Își încărcă din nou arbaleta și înaintă încet printre copaci.

Mai atent decât înainte.

Mult mai atent.

Pentru că acum nu mai vâna doar pentru carne.

Acum voia să afle dacă arbaleta chiar îi putea salva viața.

Și undeva, foarte departe în pădure, se auzi un mârâit profund.

Grav.

Prea grav pentru un lup normal.

Adrian îngheță instant.

Apoi liniștea reveni.

Dar de data aceasta…

pădurea nu mai părea goală.

Adrian rămase complet nemișcat.

Mâna îi strânse instinctiv arbaleta mai tare.

Mârâitul acela:

grav,

adânc,

aproape vibra printre copaci.

Nu semăna cu nimic din ce auzise până acum în portal.

Liniștea reveni la fel de repede cum dispăruse.

Dar pădurea nu mai părea goală.

Nu după sunetul acela.

Adrian începu să privească atent printre brazi.

Umbrele se mișcau lent odată cu vântul.

Crengile trosneau slab undeva în depărtare.

Iar instinctul îi spunea foarte clar un singur lucru:

ceva îl urmărea.

Încărcă încet arbaleta.

De data aceasta fără grabă.

Fără panică.

Forță coarda înapoi până când mecanismul se blocă cu un sunet metalic scurt.

Apoi fixă șurubul și începu să înainteze.

Foarte încet.

Fiecare pas era calculat.

Nu mai mergea ca un om care explorează.

Mergea ca un vânător care știa că putea deveni pradă în orice clipă.

Pădurea devenise mai întunecată.

Norii groși acoperiseră complet lumina soarelui, iar vântul rece făcea brazii să se miște lent deasupra lui.

Adrian observă apoi ceva pe unul dintre copaci.

Urme.

Zgârieturi adânci în scoarță.

Mult mai sus decât putea ajunge un lup.

Se opri imediat lângă trunchi și ridică privirea.

Patru urme lungi coborau aproape vertical prin scoarță.

Proaspete.

Foarte proaspete.

Adrian simți instant cum i se strânge stomacul.

Era aceeași senzație pe care o avusese când găsise:

urmele uriașe,

și lupul sfâșiat.

Apex predator.

Ceva aflat deasupra tuturor.

Și exact atunci auzi din nou zgomotul.

Mai aproape.

Un fel de respirație grea printre copaci.

Adrian ridică instant arbaleta și se întoarse spre direcția sunetului.

Nimic.

Doar brazi.

Umbre.

Și întuneric.

Dar instinctul îi spunea clar că nu era singur.

Începu să se retragă lent.

Fără să întoarcă spatele pădurii.

Pas cu pas.

Arbaleta îi tremura ușor în mâini, nu de frică… ci de tensiune.

În momentul acela realiză cât de diferit era totul față de primele lui zile în portal.

La început:

se speria de iepuri,

de zgomote,

și de umbre.

Acum însă putea simți diferența dintre:

un lup,

un mistreț,

și ceva care domina întreaga zonă.

Și exact asta îl speria cel mai mult.

Se obișnuia.

Portalul îl schimba încet.

Îl transforma într-un om care începea să accepte lucruri imposibile ca fiind normale.

Adrian mai făcu câțiva pași înapoi.

Apoi îl văzu.

Foarte departe printre copaci.

O umbră masivă traversă lent printre brazi.

Atât.

Nu suficient cât să distingă clar forma.

Dar suficient cât să înțeleagă dimensiunea.

Mare.

Mult prea mare pentru un lup.

Umbra dispăru aproape instant între copaci.

Iar în secunda următoare pădurea redeveni complet liniștită.

Adrian rămase nemișcat încă mult timp.

Nu încercă:

să urmărească,

să vâneze,

sau să afle mai mult.

Pentru prima dată după multe săptămâni instinctul îi spunea foarte clar că: dacă mergea mai departe…

s-ar putea să nu se mai întoarcă.

Și pentru prima dată de când primise arbaleta, Adrian înțelese adevărul simplu pe care încercase să i-l spună fierarul.

Unele arme îți oferă o șansă în plus.

Dar există creaturi pentru care nici asta nu este suficient.