Capitolul 36

Dimineața următoare Adrian se trezi mult mai târziu decât de obicei.

Tot corpul încă îl durea după:

fuga de mistreț,

noaptea petrecută în peșteră,

și drumul lung până înapoi la portal cu cele două căprioare.

Dar chiar și așa…

gândurile îi reveneau constant la pistol.

Nu mai avea niciun dubiu acum.

Problema nu era arma.

Problema era portalul.

După ce le dădu mâncare câinilor și verifică rapid căprioarele din magazie, Adrian luă pistolul și ieși în spatele curții.

Nu voia să tragă aproape de sat.

Dar avea nevoie să știe sigur.

Înaintă câteva sute de metri până într-o zonă mai retrasă, aproape de marginea pădurii reale.

Scoase pistolul.

Respiră adânc.

Ținti spre un trunchi uscat.

Și apăsă trăgaciul.

BUBUITURA răsună instant printre copaci.

Adrian aproape că zâmbi.

Mai trase încă un foc.

Și încă unul.

Pistolul funcționa perfect.

Fără blocaje.

Fără probleme.

Exact cum trebuia.

— Atunci ce naiba se întâmplă dincolo… murmură încet.

Se întoarse acasă mai frustrat decât înainte.

Dar acum avea nevoie de confirmarea finală.

Nu voia să creadă doar teorii.

Voia să fie sigur.

Intră din nou în magazie și merge catre portal.

Lumina verde îi lumină pereții pentru câteva secunde.

De data asta însă Adrian nu mai înaintă adânc în pădure.

Păși prin portal.

Apoi se opri la nici zece metri de intrare.

Pădurea era liniștită.

Doar vântul se auzea slab printre frunze.

Adrian scoase pistolul imediat.

Îl verifică încă o dată.

Totul era perfect.

Ridică arma spre un copac gros din apropiere.

Apăsă trăgaciul.

Nimic.

Adrian îngheță.

Mai încercă o dată.

Tot nimic.

Trase rapid de culisă.

Încercă din nou.

Pistolul murise complet.

Exact ca data trecută.

— Nu… nu e posibil…

Respirația îi deveni grea.

Acum nu mai avea dubii.

Portalul bloca armele moderne.

Cel puțin armele de foc.

Și exact atunci auzi foșnetul.

Unul greu.

Brutal.

Adrian ridică instant capul.

Din tufișurile dese din dreapta lui ieși violent un mistreț.

Nu la fel de mare ca bestia din ziua precedentă.

Dar suficient de mare încât să fie periculos.

Animalul îl observă imediat.

Și porni direct spre el.

— Fir-ar…!

Adrian băgă instinctiv pistolul la curea și scoase sabia scurtă.

Mistrețul veni rapid printre frunze și noroi.

Prea rapid.

Adrian se feri în ultima clipă din calea colților și lovi cu sabia spre gâtul animalului.

Lama intră superficial.

Prea puțin.

Mistrețul se întoarse violent și îl lovi cu umărul direct în șold.

Adrian căzu brutal pe pământ și simți cum îi fuge aerul din piept.

Animalul se întoarse imediat spre el.

Adrian apucă instinctiv unul dintre pumnale și îl înfipse cât putu de tare în partea laterală a gâtului.

Mistrețul scoase un grohăit violent și începu să se zbată.

Adrian profită de moment.

Se ridică rapid în genunchi și împinse sabia adânc sub maxilarul animalului.

Totul deveni liniște.

Respirația lui Adrian era haotică.

Mâinile îi tremurau.

Privi lung corpul mistrețului întins printre frunze.

Apoi…

lumina aurie apăru din nou în fața lui.

LEVEL UP

NIVEL 9

Strălucirea îi lumină chipul obosit pentru câteva secunde.

Adrian privi mesajul în tăcere.

Nu simțea bucuria de altădată.

Doar oboseală.

Și senzația tot mai clară că portalul începea să îi arate reguli pe care încă nu le înțelegea complet.

Spre seară Adrian se întoarse înapoi prin portal mult mai încet decât de obicei.

Trase corpul mistrețului doar până în apropierea magaziei și îl lăsă acolo pentru moment.

Era prea obosit să se ocupe imediat de el.

Câinii veniră imediat spre el, atrași de mirosul de sânge și noroi.

Masculul începu să miroasă agitat mistrețul, iar femela se apropie direct de Adrian, împingându-l ușor cu botul.

— Da… sunt bine, murmură el obosit.

Le puse repede câteva bucăți de carne și apoi intră în casă.

Pentru prima dată după foarte mult timp nu simțea nevoia:

să curețe imediat armele,

să proceseze vânatul,

sau să se pregătească pentru următoarea intrare în portal.

Avea nevoie să gândească.

Se așeză greu la masa din bucătărie și rămase mult timp privind în gol.

În mintea lui toate începeau încet să se lege.

Portalul avea reguli.

Și până acum el aproape că nu le observase.

Sau poate nu vrusese să le observe.

La început totul fusese simplu.

Slime-uri.

Iepuri.

Creaturi slabe.

Apoi:

mistreți,

animale mai agresive,

și pericole mai mari.

Dar adevărata schimbare venise după Level 5.

După Burebista.

Adrian ridică încet privirea.

Da.

Exact atunci se schimbase totul.

Slime-urile aproape dispăruseră.

Iepurii deveniseră tot mai rari.

În schimb:

lupii apăruseră în haite,

căprioarele deveniseră rapide și inteligente,

iar animalele păreau tot mai mari și mai periculoase.

De parcă portalul evolua odată cu el.

Sau poate…

îl obliga să evolueze.

Adrian își frecă încet tâmplele și continuă să gândească.

Apoi ajunse din nou la pistol.

Pistolul funcționa perfect în lumea reală.

Trăsese cu el fără probleme.

Dar în portal devenea inutil.

Complet inutil.

De parcă ceva îl bloca.

Dar atunci apărea partea ciudată.

Praful de pușcă funcționase.

Perfect.

Aprinsese focul instant.

Adrian începu să analizeze totul aproape obsesiv.

Sabia funcționa.

Cuțitele funcționau.

Capcanele funcționau.

Focul funcționa.

Praful de pușcă funcționa.

Dar mecanismul pistolului nu.

— Deci nu blochează tot ce e modern… murmură încet.

Se ridică și începu să meargă încet prin bucătărie.

Mintea îi lucra continuu acum.

Poate portalul respingea tehnologia prea avansată.

Sau poate exista o limită.

Praful de pușcă, în esență, era doar:

sulf,

cărbune,

și salpetru.

Ingrediente care existau în natură de sute și sute de ani.

Dar pistolul…

era altceva.

Metal prelucrat.

Mecanism modern.

Percuție.

Presiune controlată.

Poate portalul considera arma prea „nouă”.

Sau poate prea artificială.

Adrian se opri brusc.

Un alt gând îi trecu instant prin minte.

Dacă portalul funcționa după o anumită perioadă istorică?

Dacă lumea aceea respingea tot ce depășea un anumit nivel de tehnologie?

Asta ar explica:

de ce armele nu mergeau,

dar lamele și focul da.

Își aminti apoi de Burebista.

De hainele lui.

De felul în care vorbea.

De capcane.

De lupta directă.

Nu exista nimic modern acolo.

Totul părea construit în jurul:

supraviețuirii,

instinctului,

și forței brute.

Adrian expiră lung și privi spre geamul întunecat.

Cu fiecare zi începea să înțeleagă mai bine că portalul nu era doar:

un loc,

sau o pădure.

Era aproape ca un sistem.

Un sistem care:

îl testa,

îl schimba,

și îi impunea reguli precise.

Iar cea mai periculoasă parte era că încă nu știa nici jumătate dintre ele.

Pe masă, pistolul stătea nemișcat în lumina slabă a bucătăriei.

Perfect funcțional aici.

Complet inutil dincolo de portal.

Iar gândul acela îi rămase fixat în minte mult timp după ce se ridică și se pregăti să meargă la culcare.

Portalul nu îi interzicea să lupte.

Dar îl obliga să lupte după regulile lui.